Bad luck keeps following me.

Ma asezasem pe un scaun in sala de asteptare, usor ametita, dar in mare parte OK. Ploaia care se izbea de geamuri ma facuse sa mai aman plecarea, cum nu imi luasem o umbrela si nu imi permiteam riscul de a raci. Ziua asta incepuse prost - de dimineata cerul fusese innorat si ne ameninta cu o ploaie serioasa. Dar ziua mea a reusit sa treaca de la proasta la ORIBILA decat in momentul in care o masina aproape trecuse peste mine. In apararea mea, eram pe trecerea de pietoni, si semaforul era verde. Si nu eram singura care traversa la acel moment. Curios e faptul ca doar eu am fot "agatata" de acea masina cu o viteza mult prea mare pentru a circula in oras. Am cazut, probabil m-am lovit la cap si am lesinat, caci in momentul in care imi revenisem in simtiri, eram deja aici.
Cum spuneam, insa, inafara unei dureri de cap si a catorva julituri si posibile vanatai, eram OK - niciun os rupt, nicio pierdere de memorie sau alte lucruri cu care oamenii se aleg prin filme dupa ce o masina da peste ei. Ma puteam considera norocoasa. In fond, avusesem si zile mai proaste.

Nu eram prietenul spitalelor ,defapt nici nu le suportam .Si nici nu aveeam habar ce caut aici.A da sa imi fac niste analize stupide .Asa le numeam .Intru in acest spital .Totul era alb si pe scaune zaream pacienti ,fiecare aveea cate o rana dar imi atrase privirea o fetita mica care plangea .Ce dragut ,imi amintesc ca si eu eram asa cand am fost mic .Spre deosebire de acesta eu nu avusem pe cineva care sa ma incurajeze sau care sa imi mangaie ranile .Dar nu ii condam pentru acest lucru deoarece erau destul de ocupatii .
Acest spital ma iritat oarecum ,era prea mult alb si in plus unele asistente sau doctori nu erau deloc buni doar asteptatu sa le duci cadouri sau sa le dai bani.Da pentru ce ? ca nu le ajungeau ceea ce castigau.Dupa parerea mea era niste persoane vanitoase aceea care umblau doar dupa bani.Nu prea faceam nimic doar ma plimbam si asteptam sa intru in sala si sa se termine odata cu toata acesta asteptare care sincer ma omora .Nu sunt o persoana care este rabdatoare .M-am dus si am privit spre usa la cabinetul medical .Se parea ca doctorita ,da era o doctorita era ocupata cu un pacient special.Daca ii se auzea galsul fericit,pardon precis acesta primise ceva costistor de aceea il placea asa de mult.Nu prea o stiam pe acesta , o vazusem doar de cateva ori si de fiecare data se dadea bine pe langa mine.Dar eram sincer si o refuzam nu imi placea genul acela de femeie.Intr-un final m-am decis si am luat un loc langa aceea scandalagie mica .Dar era o imagine draguta o mama si fetita sa .La vazul acetei imagini am schitat un zambet scurt dupa aceeai asteptand sa treaca orele si sa ma pierd de acest spital cat mai repede.

Nu stiu de cate ori imi deblocasem telefonul, cautand un numar de taxi, doar ca sa ma opresc inainte sa apas pe tasta 'Apelare', sa mai gandesc o clipa, dupa care sa il inchid. Uram raceala care se instalase afara si as fi dat orice doar sa ma pot intoarce in patul meu, dar, mai mult decat orice in momentul asta nu ma simteam in stare sa urc intr-o masina. Mai bine asteptam sa se opreasca ploaia - ploaia ale carei picaturi se prelingeau ca niste lacrimi pe sticla ferestrelor. Pentru cateva momente, mi-am lasat atentia sa colinde printre memoriile altor zile ploioase petrecute in alte spitale orbitor de albe, la fel de singura cum eram acum. Un copil parea sa planga undeva, departe de locul in care mintea mea se inchisese si pentru ceva vreme nu am reusit sa imi dau seama ca acel planset nu se iscase in mintea mea, ca un ecou al zilelor pe care imi doream sa le las in urma.